Şeful adjunct al OPC în arest preventiv

Şeful adjunct al comisariatului Judeţean pentru protecţia consumatorilor Constanţa a fost reţinut pentru 30 de zile. Mihai Perifan ar fi încercat să dea mită unui poliţist  pentru a-şi ajuta o rudă. Alături de el a mai fost reţinut inspectorul ANAF Damu Furdulea.

Comisarul sef adj al OPC a fost prins în flagrant vineri după amiază. Iniţial a fost reţinut 24 de ore iar procurorii DNA au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile. Magistraţii au admis propunerea atât în cazul lui cât şi al inspectorului ANAF, Damu Furdulea. Procurorii spun că joi Mihai Perifan ar fi primit informaţii de la Damu Fudulea şi ar fi promis unui ofiţer de poliţie 15.000 euro ca să soluţioneze favorabil un dosar în care era implicată o rudă de-a sa.  Prima transă omul legii ar fi primit-o joi iar cea ce-a doua vineri, când a şi fost organizat flagrantul. Mihai Perifan şi Damu Furdulea au primit 30 de zile de arest preventiv pentru  dare de mită , respectiv folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments are closed.