Români reţinuţi la Valencia după ce au încercat să-şi vândă bebeluşul cu 5.000 de euro

Poliţia spaniolă a reţinut un cuplu de români la Valencia, care intenţiona să îşi vândă fiica în vârstă de doar o săptămână cu 5.000 de euro, relatează El Pais, în pagina electronică de joi.

1

Înainte de a se naşte copilul, bărbatul a mers în România pentru a stabili detaliile cu cumpărătorii. Tatăl, în vârstă de 43 de ani, şi mama, în vârstă de 38 de ani, au fost acuzaţi de abuz de relaţii familiale.

Cei doi au luat decizia de a-şi vinde fiica încă de la început, femeia rămânând însărcinată cu acest scop, potrivit poliţiei. Bărbatul a luat legătura cu posibilii cumpărători pe Internet.

Acesta nu este primul caz de acest tip din Valencia. În februarie, un judecător din Benidorm a condamnat la un an de închisoaere şase persoane pentru că au participat la vânzarea unui bebeluş în schimbul a 5.000 de euro. Magistratul a condamnat mama, cuplul care a cumpărat copilul şi alte trei persoane care au intermediat afacerea.

 

Mediafax 

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments are closed.