Peşte la portbagaj

Contrabanda cu… peşte. 100 de kilograme de caras, plătică  şi  ştiucă au fost confiscate de Polițiștii de Frontieră. Peștele a fost găsit în portbagajul unei mașini iar conducătorul auto nu a putut prezenta acte legale pentru deținerea mărfii.

Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost oprit de oamenii legii pentru un control de rutină în localitatea Lumina. La un control mai amănunțit, polițiștii au găsit în portbagajul mașinii 97 de kilograme de pește. Carasul, plătica și știuca erau depozitați într-un sac de rafie. Conducătorul auto nu avea documente justificative sau vreun act legal. Peștele a fost confiscat de Poliţiştii de frontieră. Bărbatul este acum cercetat sub aspectul  săvârşirii infracţiunii  de  „deţinere  şi  transport  al  peştelui  fără  documente  legale”.

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments are closed.