Au ars 10 hectare la Histria

Incendiu devastator seara trecută lângă cetatea Histria. O suprafață de 10 hectare a fost mistuită de flăcări. 2 mașini din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” cu 11 pompieri s-au chinuit mai bine de 5 ore să stingă incendiul.

Alarma s-a dat în jurul orei 18.00. Un localnic a văzut cum arde stuful şi a alertat autorităţile. Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins repede şi incendiul a scăpat de sub control. Două autospeciale din Stația Midia s-au deplasat la fața locului, însă accesul mașinilor de pompieri a fost blocat din cauza terenului mlăștinos. Pompierii au fost nevoiţi să intervină pe jos iar mai mulți locuitori ai comunei au pus pâna pe găleți și au sărit în ajutorul autorităţilor. Din fericire, pericolul a fost lichidat la timp, iar cetatea Histria nu a fost afectată. La ora 23.00 flăcările au fost stinse. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a fost: foc pus intenționat. Oamenii legii au dechis o anchetă pentru stabilirea condiţiilor în care s-a produs incendiul. Astăzi pompierii au fost din nou solicitați pentru stingerea unui incendiu similar în apropiere de Hârșova.

 

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments are closed.