Aqua park-ul acoperit de la Năvodari devine realitate. Au început lucrările

aquaparknavodari-1427740802

Oraşul Năvodari este un imens şantier. Se lucrează pe toate fronturile, de la drumuri şi infrastructură rutieră până la construcţii impozante, cum ar fi Centrul de Afaceri sau Piaţa de Peşte. În curând, însă, se va deschide o nouă lucrare de anvergură. Este vorba de construcţia unui Aqua park acoperit a cărui investiţie se ridică la peste 30 milioane lei. 

Pe data de 10 martie, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de construcţie şi furnizări de dotări pentru construirea Centrului de Agrement, în cadrul Pro-gramului Operaţional Regional – Axa Prioritară: „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului” – crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea serviciilor turistice unde beneficiară este Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Năvodari – Primăria Oraşului Năvodari.

Centrul de agrement va fi singurul de acest gen acoperit din România şi va cuprinde, pe lângă piscine interioare şi exterioare, terenuri de tenis, minifotbal, precum şi săli de fitness, saloane de wellness şi SPA.

Proiectul, finanţat prin fonduri europene, se va desfăşura pe o suprafaţă de apro-ximativ 17.000 mp şi va fi unicat în Ro-mânia. Acest lucru va permite, în primul rând, prelungirea considerabilă a capetelor de sezon estival în nordul litoralului, promiţând să devină una dintre cele mai mari atracţii turistice. Proiectul reprezintă o mai veche dorinţă a primarului Nicolae Matei, care de mai bine de trei ani a căutat soluţia şi modelul pentru realizarea unui asemenea obiectiv la Năvodari. Drept urmare, în luna martie a acestui an, oraşul Năvodari, în calitate de beneficiar, a demarat implementarea proiectului „Con-struire centru de agrement”. Durata de implementare a proiectului este de 20 de luni, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 30 milioane de lei, jumătate din sumă urmând să fie asigurată de Uniunea Europeană, jumătate de Primăria Năvo-dari. Centrul de agrement va fi construit în actuala tabără de copii şi va cuprinde bazine interioare acoperite, bazin exterior, două terenuri de tenis cu suprafaţă de joc cu zgură şi un teren de minifotbal cu gazon sintetic. Clădirile aferente vor găzdui, printre altele, saloane de chinetoterapie, echipamente wellness, sală de cromo-terapie, saună, sală de fitness, spaţiu pentru cursuri teoretice de scubadiving, sală de aerobic, vestiare.

Construirea centrului de agrement ar trebui să fie finalizată în maximum doi ani de zile şi va crea, la final, între 50 şi 70 de locuri de muncă.

Sursa: Cugetliber.ro

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments are closed.