Arhiva: September 2019

Au încercat să-l salveze

Un pui de delfin a fost rănit în apele Mării Negre. Salvamarii de la Eforie au dus o luptă contracronometru ca să-l scoată în viața la mal. Din păcate, în drum spre Delfinariu, din pricina rănilor adânci, mamiferul a decedat.

Continuă antrenamentele cu public în piața Ovidiu

Echipa națională de bob feminin se antrenează zilele acestea în Piața Ovidiu. Sportivele au la dispoziție o pistă specială adusă tocmai din Olanda.Campionatul mondial pentru care se antrenează, are loc săptămâna viitoare în stațiunea Mamaia.

O șansă pentru copiii cu malformații grave

6 copii cu malformaţii grave au fost operaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Două dintre intervenții au avut loc ieri și au fost susţinute de medici renumiți din Germania şi Austria.
Totul a fost posibil grație unui workshop care s-a derulat la Spitalul Județean în perioada 28-31 august. Alături de medici din Germania și Austria, a participat și prof. Dr Constantin Tica, din cadrul SCJU. Potrivit acestuia , colaborarea cu medicii străini datează de 12 ani, timp în care au fost operați mai mulți copiii cu probleme grave de sănătate.

Echipa națională de Bob a României se antrenează în Piața Ovidiu

Premieră în Piaţa Ovidiu din Constanţa. Echipa națională de Bob a României se antrenează aici pentru Campionatul Mondial de Bob și Skeleton care va avea loc săptămâna viitoare la Mamaia. O pistă special adusă din Olanda a fost montată iar sportivii fac demonstrații pentru public în fiecare zi.

CARE VA FI SOARTA PALATULUI COPIILOR

Pregătiri pentru Campionatul Mondial de Bob

Senzații tari în Piața Ovidiu. Sportivii care participă la Campionatul Mondial de Bob și Skeleton de săptămâna viitoare se antrenează aici pe o pistă special adusă din Olanda iar cine are curaj, o poate chiar încerca. Competiția se ține prima dată la noi în țară după ce, mai bine de un deceniu, așii bobului pe rotile s-au întrecut doar la Monaco.

Litoralul, la super ofertă

De astăzi litoralul este mai ieftin. A început programul special “Litoralul pentru toti”. Ediția de toamnă se încheie pe 1 octombrie iar turiștii tomnateci beneficiază de o opțiune suplimentară: Litoralul pentru toți – varianta All Inclusive.
Nu toate hotelurile s-au înscris în această campanie și, potrivit ANAT, unele sunt disponibile până pe data de 15 septembrie. Cele mai mici preturi sunt in statiunile din sud iar cei care optează pentru all inclusiv au asigurate 3 mese pe zi servite in regim bufet, bauturi, acces gratuit la locurile de joaca pentru copii, piscine, sezlonguri si umbrele pe plaja. “Litoralul pentru toti” se afla la cea de-a 18-a editie iar organizatorii promit evenimente atractive în continuare.