Arhiva: December 2017

CRIZĂ ÎN SĂNĂTATE

S-a scumpit gigacaloria

Gigacaloria este mai scumpă din această lună. RADET a majorat prețul de la 411 la 430 de lei. Chiar și așa, tariful suportat de consumatori rămâne neschimbat, cel puțin la Constanța și deocamdată doar pe timpul verii. Primăria va suporta surplusul, prin urmare va subvenţiona mai mult.

Delfinariu european

În sfârşit avem Delfinariu la standarde europene. Astăzi a fost inaugurat noul bazin. Delfinii au spaţiu mult mai mult iar reprezentaţiile pot fi urmărite de un număr dublu de spectactori. Proiectul a fost posibil cu fonduri de Uniunea Europeană.

Start în carieră

Căldură mare, emoţii şi mai mari. 300 de tineri care au terminat Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și Școala Militară de Maistri „Amiral Ion Murgescu” au participat astăzi la festivitatea de absolvire. Evenimentul s-a ţinut pe faleză, la Comandamentul Flotei.

Pregătiți de Superkombat

Șapte constănţeni luptă sâmbătă seara la Mamaia. În afară de ei, Gala Superkombat va aduna lupători de top la malul mării. Showul începe la ora 20.00. Din păcate vedeta galei, Cătălin Moroșanu, va privi de pe canapea meciurile. Nu poate participa din cauza unor probleme medicale.

PROIECT CULTURAL UNIC ÎN ȚARĂ

Patru zile de foc

Este caniculă până duminică. Meteorologii anunţă până la 37 de grade Celsius în Dobrogea. Şi nopţile vor fi călduroase. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

Amenzi de mii de lei

Plouă cu sancţiuni pe plajă. Zeci de poliţişti şi jandarmi au intervenit ieri pe litoral. Oamenii legii au avut ca ţintă comercianţii ambulanţi care îi agasează pe turiştii veniţi la mare.

TINERII CARE VOR SĂ SCHIMBE LUMEA

Generatorul cu bucluc

Scandal la deja celebrul hotel al omului de afaceri George Bosânceanu. Oamenii legii au descins la faţa locului și au confiscat generatorul care făcea prea mare gălăgie şi îi deranja pe turiştii cazaţi acolo. Din închisoare, acolo unde se află acum, Bosânceanu a anunţat că va pune în funcţiune un alt generator şi va da în judecată autorităţile.