2015, anul în care iese soarele pe piaţa imobiliară

blocuri-reabilitare-termica-bacau-655x360

Dezvoltatorii de locuinţe continuă investiţiile şi în 2015, după un an 2014 caracterizat de către aceştia ca fiind unul al ieşirii din criză, pe fondul unei cereri în creştere determinată de ieftinirea creditării, dar şi a programului Prima Casă şi a TVA de 5%.”Vânzările au evoluat foarte bine mai ales în a doua jumătate de an, odată cu lansarea proiectului de la Arad. Astfel, ansamblul Adora Urban Village este deja vândut în proporţie de 70%, iar Adora Park Arad are deja 35% din unităţi vândute, din vară. Toate proiectele Adora din România sunt proprietatea fondului de investiţii britanic Patron Capital şi sunt administrate de Tagor”, au declarat reprezentanţii dezvoltatorului israelian Tagor. Tagor şi Patron Capital au investit în acest an 7 milioane de euro în complexul Adora Park Arad şi, de asemenea, au început construcţia la Adora Pipera, o investiţie de 6 milioane euro.

Tot în acest an, fondul britanic a început construcţia la proiectul rezidenţial din Timişoara, Adora Forest, o altă investiţie în prima fază de dezvoltare, în valoare de 7 milioane euro. Compania a finalizat în acest an 107 locuinţe în Adora Park Arad, garsoniere şi apartamente de două şi trei camere, în timp ce Adora Pipera va cuprinde 76 de unităţi – garsoniere şi apartamente de două şi trei camere.
“Se simte o revenire evidentă a încrederii cumpărătorilor, evidenţiată şi de evoluţia vânzăriilor de credite prin programul Prima Casă, dar nu numai. Sperăm ca în 2015 lucrurile să meargă cel puţin la fel de bine. Intrăm în 2015 cu trei proiecte rezidenţiale livrate şi puse la vânzare – Adora Urban Village din Bragadiru, Adora Pipera şi Adora Park din Arad, plus Adora Forest din Timişoara, cu termen de livrare la primăvară. În 2015 vom finaliza construcţia primei etape a proiectului din Timişoara, Adora Forest. Urmează să începem dezvoltările pentru etapa a doua a proiectelor deja livrate, prin investiţii din partea Patron Capital”, afirmă reprezentanţii Tagor.

sursa Mediafax

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments are closed.